Nu mă interesează cariera politico–administrativă a numitului Onţanu Neculai. Vor judeca-o şi vor taxa-o, aşa cum se cuvine, alegătorii.
Pe mine mă interesează o gravă uzurpare de condiţie la care eminamente civilul Onţanu s-a pretat, cu esenţialul ajutor al unor indivizi pentru care noţiunile de Patrie, Oştire, Conştiinţă, Istorie, Lege, Demnitate, sunt echivalente, substantival privind lucrurile, noţiunilor de izmană, chiloţi, şpriţ, friptană, parai, fufă, etc. Cele două stele aurite pe care numitul Onţanu le poartă, şetrăreşte, indiferent de prilej, ca şi gradele militare superioare primite de “iluştrii merituoşi naţionali” precum Marcuţianu Ovidius, Ciuhodaru Tudor, Câmpanu Liviu, Nicolicea Eugen, Scurtu Elena, etc., sunt o jignire, PRIN FELUL IN CARE LE-AU FOST ACORDATE, nu doar pentru militarul de carieră, roman, de astăzi, ci şi pentru toata galeria lui de inaintaşi.
Zdrobitoarea majoritate a oştenilor care au ajuns colonei şi generali au pornit drumul de la paisprezece ani, ca elevi de Liceu Militar, au trecut, încazarmaţi, prin toată filiera pregatirii specifice, în trepte, rareori sărind vreuna, au luat-o de jos, de la comanda plutonului, peregrinând, cu traista-n băţ şi cu familia împrejur, printr-o puzderie de garnizoane amarâte, “pleniţe” şi “vînjuri”, “devesele” şi “bărăgane”, au suportat tot disconfortul psihic al vieţii militare – imposibil de înţeles de acela care nu-l trăieşte ! – au ajuns să comande regimente, brigăzi, divizii, corpuri de armată şi armate (cată vreme le-am mai avut !). Comparaţi un astfel de traseu, al sacrificiului asumat cu anonimă demnitate, al privaţiunilor şi al răspunderilor care albeau şi îmbolnăveau cu mult înainte de vreme, cu felul - situat complet în afara legii şi a normelor militare, în care au fost “îndemnitaţi” militar numiţii de mai sus – recruţi niciodată mobilizaţi şi, deci, niciodată lăsaţi la vatră.
Pot fi înseriaţi, cândva, iordăneştii, pandelii, diaconestii şi, vezi bine, onţanii profiterolului opristo-basist, liniei naţionale reprezentate de CUZA, CAROL ÎNTÂI, KOGĂLNICEANU, CERCHEZ, MĂRĂCINEANU, EREMIA GRIGORESCU, AVERESCU, ŞOVA, DĂSCĂLESCU şi atâţia alţii ? Cum trebuie răspuns acestei întrebari, pentru că bătaia obrazului este, totuşi, pentru oamenii de bun simţ, nu pentru lichele. Ce tip de putere bananieră defineşte felul acesta de a incoloneli şi de a îngenerăli?
“De-atâţia bani, atâta peşte”, precum de-atâţia astfel de avansaţi, atâta apărare “Naţională”. Vai de ei? Nu, vai de NOI!
Cel puţin oameni precum napoleonianul Lefebvre, sau precum bolşevicii Voroşilov si Budionâi, au pornit dintre hamali sau mujici pentru a ajunge mareşali printr-un vifor de gloanţe, greu de invidiat sau dorit de cineva, în vreme ce toţi pricopsiţii ăştia cu grade nemeritate n-ar fi în stare să sacrifice o singură secundă de confort pentru vreo datorie situată în afara interesului lor.
Multe ar fi de spus, dar închei, mai adăugând doar atât: la vremea de cumpănă când vor avea nevoie de vreun chirurg bun, salvator, să-i “taie” unul care şi-a dobândit calitatea în felul în care au fost cocoţaţi ei în gradele cosmice amintite.
Atât, că Dumnezeu nu bate cu parul! Votaţi cu adevărul din voi!
